Telefonul [monolog]

Telefonul [monolog]

(Este un monolog vorbit in intregime la telefon. L-am scris pentru un personaj masculin dar poate fi adpatat usor si pentru unul feminin. )

Personajul intră în scenă şi găseşte un telefon mobil pe jos. Îl ridică, îl cercetează, se uită în jur. Îl pune la loc pe jos şi vrea să plece. Se întoarce şi îl ridică. Butonează la el căutând ceva. Apelează un număr.

– Alo? Bună ziua. Îmi cer scuze că vă deranjez. Ştiţi cumva cine vă sună? Da, eu vă sun, dar cine sunt eu? Adică numărul meu…ştiţi? doamnă, vă rog, nu vă enervaţi. Nu e o farsă. Dacă m-aţi lăsa să explic… Vedeţi, am găsit un telefon pe jos. Da, probabil l-a pierdut cineva. Cum ce legătură? Dar avea numărul dumneavoastră în agendă şi m-am gândit că îl cunoaşteţi pe proprietar. Doamnă, vă rog nu ţipaţi la mine, eu doar am găsit un telefon. Aş vrea să i-l dau înapoi, atâta tot. Da, înţeleg că nu îl cunoaşteţi, da, da, sigur. O să mai sun. Doar că are cam o mie de numere în agendă şi eu… nu pot să îl las pe jos. E un telefon scump, foarte scump din câte mă pricep. Dacă îl las jos o să îl ia cineva. Alo? Alo?

(formează alt număr)

Bună ziua, puteţi să îmi spuneţi, vă rog, cu cine vorbesc? Ştiu că eu v-am sunat dar nu e telefonul meu. Nu, nu l-am furat, vă rog să mă credeţi. Aici scrie doar Gică. Dumneavoastră sunteţi Gică? Nu contează cine sunt eu. Am găsit un telefon pe jos şi aş vrea să i-l restitui proprietarului. Puteţi să îmi spuneţi cum îl cheamă? Păi e numărul de pe care vă sun acum. Cum adică nu ştiţi? Dar el ştie că vă cheamă Gică! Cum poţi să îi spui unui om Gică fără să îl cunoşti personal? Asta implică o oarecare familiaritate. … nu, nu sunt de la poliţie. De ce aş fi? Vă rog, calmaţi-vă, nu vă interoghez. Da, înţeleg, nu vă cheamă Gică. OK. Nu, nu mai insist.

(închide telefonul. Caută alt număr în agendă şi formează)

Alo? Bună ziua. Aş vrea să… Da, aştept. Cu soţul? Bine, daţi-mi-l pe el. Bună ziua. Ştiţi cumva cine vă sună? Da?!! Cum îl cheamă? Adică cum mă cheamă? Staţi, staţi, spuneţi-mi doar numele meu şi …. (ascultă un timp mai lung) Nu, nu e despre datorie. Ce datorie? A. Păi ştiu eu ce să spun? Eu nu sunt el. Nu pot să vorbesc pentru el… Nu, nu glumesc cu dumneavoastră. Am găsit un telefon pe jos şi am început să sun numele din agendă şi sper să dau de cineva care îl cunoaşte. Nu, nu sun pentru datorie. Vă jur. Deci nu ştiţi cum îl cheamă? Dar dumneavoastră aveţi numărul lui? Şi cum l-aţi scris în agendă? Cămătarul? Şi atât? Da, nu prea mă ajută… În fine, vă mulţumesc.

(închide. Caută alt număr în agendă şi formează)

Alo? Cu cine vorbesc? Doamnă, vă rog, nu ţipaţi. Nu, nu vă sun pentru datorie. Ce datorie? Uf. Nu contează. La revedere.

(închide, alt număr la rând)

Alo? Vă rog mult să nu ţipaţi sau să nu îmi închideţi telefonul în nas. Nu sunt proprietarul acestui telefon, vreau doar să aflu cine e. Puteţi să mă ajutaţi? Da? Chiar ştiţi cine e? Cum îl cheamă? De ce să ne întâlnim? Uitaţi, am pierdut deja prea mult timp cu chestia asta. Nu am timp să mă întâlnesc cu nu ştiu cine. Dar pot să las telefonul la o secţie de poliţie aflată aproape de el, se duce la ei şi şi-l ridică. De ce nu la poliţie? Altfel cum? Ce e aşa rău în ideea cu poliţia? Poate pentru că domnul …cum aţi spus…Fane? că domnul Fane e cumva cămătar? Şi oare pentru că bate oamenii fără motiv şi le sparge casele dacă nu plătesc la timp? Întrebam şi eu… nu, gândeam aşa… cu voce tare. Deci cum facem? Merg la poliţie sau îl arunc pe stradă? Aşa, mai bine, sună-l acasă şi zi-i să mă sune. Da, aştept.

(închide. Un timp se plmibă nervos. Apoi telefonul din mâna lui sună. răspunde)

Alo? Domnu Fane? Ce onoare să vă cunosc în sfârşit! Ce contează cine sunt? V-am găsit telefonul, cred că v-a spus băiatu. Da,da, e auriu şi are o mie de numere în agendă, de pe el vorbesc acum. Ce de lume cunoaşteţi domnu Fane, o mie de contacte în agendă! Ce de lume. Cum de v-aţi făcut atâţia prieteni? Că eu, oricât trag de mine, nu cunosc mai mult de 5 oameni în oraşul ăsta. Vai de mine, mă scuzaţi că vă consum timpul aşa… cu comentarii deplasate. Să trecem la esenţe! Deci ăsta e telefonul dumneavoastră şi îl vreţi înapoi. Foarte bine. Asta fac eu de un sfert de oră, vă caut să vi-l dau înapoi. M-am gândit la început că o să vă pară rău de el, fiind un telefon aşa de scump, dar acum când ştiu cu ce vă ocupaţi… parcă încep să mă îndoiesc. Probabil că vă puteţi cumpăra zece asfel de telefoane cu câştigul pe o zi. Ce zic eu? Pe o oră. Da, nu e treaba mea, normal. Nu vă aud, vorbiţi mai tare. O să ce? Îmi rupeţi picioarele? Vai, dar sunt îngrozit. Literalmente. Asta dacă mă găsiţi. Ceea ce va fi cam greu. Da, şi sunt strivit acum de înjurăturile astea. Total strivit, nu ştiu cum o să-mi revin. OK, coane, pentru că văd că nu ştii de ironie: nu mă atingi cu nimic. Înjurăturile tale sunt apă de ploaie. Zero barat. Asta e egal cu mulţimea vidă în matematică, dar mi-e clar că habar n-ai ce e aia. Matematica adică. Ascultă,coane, pentru că nu meriţi să stric pe tine cuvântul „dumneavoastră” – e un cuvânt pentru domni şi tu eşti ultimul candidat la el – tu eşti tot ce urăsc mai mult în viaţă. Burtosul mitocan care se scarpină cu degetul mic în ureche. Pariez că ai burtă aşa cum pot să îmi pariez viaţa că ai un lanţ gros de aur la gât şi o maşină maare şi albă ca un dric. Dar nu astea contează, astea-s doar aparenţe, aste doar strigă despre tine „mitocan” când ieşi pe stradă. Nu, ce mă deranjează e atitudinea ta faţă de cei ca mine, faţă de oamenii care gândesc şi citesc, faţă de cei care există fără să strivească şi să înjure. Noi, ăştia cu facultăţi şi masterate, noi suntem zero în faţa ta. Nu poţi să înţelegi ce facem noi oricât ţi-ai stoarce creierii, nu înţelegi la ce folosim în afară de să fim călcaţi cu maşina când te îmbeţi tu puţin. Dar află, coane Fane, că rataţii ăştia ca mine au inventat telefonul şi maşina, televizorul şi boxele hi-fi, fără de care te-ai da cu capul de pereţi de plictiseală; rataţii ca mine se fac medici ca să îţi salveze ţie pipota după un chef mai monstru, rataţii ca mine se fac profesori şi îţi educă odraslele ca să poată citi cât să ia un carnet de conducere – că asta e prioritatea lor numărul unu! Rataţii ca mine se fac judecători şi avocaţi şi după ei umbli tu cu şpaga să te lase să mai răsufli , rataţii ca mine au contruit lumea asta care te ţine în spinare ca pe un parazit ce eşti, rataţii ca mine rămân în cărţile de istorie şi numele lor este pomenit peste sute de ani pe când al tău va fi îngropat cu 5 minute înainte să mori. Tu eşti un accident al acestei lumi, ai nimerit pe aici din greşeală şi tot ce ştii tu să faci e să o parazitezi. Nu ştii ce rost are lumea, nu înţelegi nimic, dar scurmi orbeşte nişte tunele prin ea şi crezi că o stăpâneşti. Ce ştii tu să faci altceva decât să furi şi să loveşti? Şi pentru asta mai vrei admiraţie? Poate respect chiar? Ai onoare, micuţul de tine? Da, ştiu ce mi-ai face dacă ai fi aici. Dar nu eşti şi de aia pot să îţi spun tot ce cred despre tine şi toate scursurile de genul tău. Îmi pare rău că nu îţi pot face nimic. Nu am decât telefonul tău ca să mă răzbun pe tine. Şi nu ştiu ce să fac cu el .M-am gândit să îl duc la poliţie, să investigheze ei toţi prietenii tăi dar n-are rost, ştiu sigur că te-ai descurca acolo, ai şti tu pe cine să ungi. Nu. Am să îţi sprag telefonul aici şi acum şi odată cu el o să pierzi cele o mie de contacte. O mie de datornici, de oameni chinuiţi de tine şi care tremură când tu îi suni. O mie de oameni din care măcar pe câţiva nu o să îi mai poţi găsi şi va trebui să îi ierţi de datorie. O mie de oameni la care va trebui să te duci personal să le ceri iar numerele de telefon şi de fiecare dată când o vei face te vei gândi la mine, la nimicul care te-a umilit şi ţi-a strigat în faţă cine eşti. Şi o să mă urăşi şi o să fii frustrat şi nu o să poţi pune mâna pe mine niciodată. Da, ştiu că e o răzbunare cam meschină, dar ce poate face unul ca mine unuia ca tine? Ce altceva pot să fac? Nu am nici o putere asupra ta, asupra nimănui. Dar şi de aş avea puterea ta, eu nu aş folosi mijloacele tale. De ce? N-ai să înţelegi asta niciodată aşa cum un gândac nu înţelege nimic din lumea în care trăieşte. Orizontul tău e atat de stramt, nici nu bănuieşti ce planete şi sisteme solare se întind dincolo de ochii tăi miopi şi bolnavi, niciodată nu o să înţelegi. Mi-ar fi milă de tine dacă nu mi-ar fi scârbă. Şi ştii ce e cel mai trist? Că s-ar putea să fii atât de prost pe cât cred eu şi atunci nu ai înţeles nimic din ce ţi-am spus acum. Ca şi cum noi doi nu trăim în aceeaşi lume, pe aceeaşi planetă, nu vorbim aceeaşi limbă. Nu avem cum să fim aceeaşi specie. Unul din noi nu e real şi sincer nu ştiu care din noi.

( Închide telefonul, îl aruncă pe jos şi îl zdrobeşte cu călcâiul. Apoi pleacă. )


Comments ( 7 )

  1. Replybogdan
    super tare..keep going..
  2. Replyanonim
    minunat monolog...pacat ca nu prea il vad interpretat de o domnisoara tinara care nu poate nicicacum sa insufle cum ca are doua facultati si masterat si e mare invatat care a inventat ceva de genul telefonul sau masina sau...... :-)
  3. Replytot anonim
    daca nici macar sa pretinda ca e desteapta nu poate, e pacat daca pierde timpul domnisoara aceea in loc sa stea in bucatarie unde ii e locul
    • ReplyAnonim
      Misoginulee
  4. ReplyMisu
    E super inceputul porma o da in mitocanie se coboara la nivelul lui Fane
  5. Replynimeni
    si daca locul domnisoarelor este in bucatarie...atunci voua ce va place la ele? numai cum gatesc? mitocani!
  6. ReplyRadu Micu
    Cum as putea vorbi cu autorul textului? mersi!

Leave a reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>